Pagina oficială a Municipiului Chișinău

O comisie specială a CMC va examina situația creată la întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ nr. 1-23 (excepție ÎMGFL nr. 7)

   1657

Primăria municipiului Chișinău informează că o comisie specială constituită din aleși locali, viceprimarul Ilie Ceban, reprezentanți ai Direcției generale locativ-comunale și amenajare, ai S.A. „Termoelectrica" și ai Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova va examina situația creată la întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL) nr. 1-23 (excepție ÎMGFL nr. 7). O decizie în acest sens a fost adoptată de Consiliul municipal Chișinău.

Comisia se va convoca în ședințe pentru verificarea documentelor prezentate de către administratorii întreprinderilor respective, precum și sub aspectul managementului acestora.

De asemenea, Grupul de lucru urmează să elaboreze un plan privind redresarea situației create în domeniul gestionării fondului locativ pe termen mediu, iar până la data de 1 octombrie 2020, Comisia va prezenta un raport Consiliul municipal despre acțiunile planificate.

Mai mult, în cazul depistării de încălcări din partea administratorilor procedurii de insolvabilitate/faliment, Comisia va sesiza organele competente de stat.