• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Desfășurarea comerțului ambulant stradal în sezonul estival 2020

    Desfășurarea comerțului ambulant stradal în sezonul estival 2020

     27.06.2020 08:55    233 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 22 iunie 2020 - 31 octombrie 2020, în capitală va fi organizat comerțul ambulant stradal, cu înghețată, băuturi răcoritoare și produse de patiserie fără cremă.

    Potrivit dispoziției nr. 304-d, semnate de primarul general, Ion Ceban, acest tip de comerț se va desfășura în zonele de odihnă a cetățenilor (grădini publice, parcuri, scuaruri), pe străzile și bulevardele principale ale orașului.  

    În fiecare zonă în parte se stabilește amplasarea a câte o singură unitate de comerț ambulant (rulotă, tonetă), iar în spațiile cu circulație pietonală intensă, până la 3 unități.

    Direcția generală comerț, alimentație publică și prestări servici va recepționa notificările privind inițierea activității pentru unitățile de comerț ambulant, amplasat conform locurilor stabilite.

    Acest gen de comerț este prevăzut doar pentru perioada estivală curentă, urmând ca agentul economic să asigure evacuarea unității de comerț ambulant, odată cu expirarea termenului prevăzut în autorizația de amplasare.

    E de menționat că agenții economici prestatori de servicii de comerț vor semna un angajament, prin care se obligă să respecte mai multe condiții impuse de autoritățile locale, precum: normele sanitare, inclusiv igiena și sănătatea publică, protecția consumatorilor, proveniența și calitatea mărfurilor, liniștea și securitatea publică; să asigure expunerea estetică a produselor și afișarea în mod vizibil a prețurilor; să păstreze curățenia în perimetrul amplasamentului pe o rază de minimum 10 metri și să colecteze deșeurile în recipiente standartizate etc.

    Totodată, preturile de sector, în comun cu poliția vor asigura respectarea ordinii publice, pe perioada desfășurării comerțului ambulant, și vor întreprinde acțiuni de combatere a comerțului stradal ilicit.

    Activitatea comercială ambulantă stradală, în sezonul estival 2020 va fi realizată cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și diminuare a răspândirii infecției COVID-19.

    Amintim că din cauza acțiunilor abuzive ale unor agenți economici, acum două săptămâni, care au amplasat gherete în parcuri și pe trotuare, în mod ilegal, primarul general, Ion Ceban a revocat dispoziția nr. 245-d din 01.06.2020 „Cu privire la desfășurarea comerțului ambulant stradal în perioada sezonului estival 2020". Totodată, precizăm că obiectivele de comerț amplasate fără acte permisive au fost evacuate.