• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Circa 3700 cereri depuse online în prima zi de înscriere în clasa I a copiilor din capitală

    Circa 3700 cereri depuse online în prima zi de înscriere în clasa I a copiilor din capitală

     22.05.2020 10:59    379 Accesări    

    Primăria municipiului Chişinău informează că în prima zi de înscriere a copiilor de 7 ani în clasa I, au fost depuse circa 3700 de cereri online, prin intermediul platformei „escoala.chisinau.md".

    Menționăm că în acest an, înscrierea copiilor în clasa I se va desfășura în două etape: 21.05.2020 - 19.06.2020 - etapa I și 22.06.2020-28.08.2020 - etapa a II-a.

    În prima etapă vor fi analizate cererile care corespund cerințelor enunțate: împlinirea de către copil a vârstei de 7 ani și corespunderea instituției de învățământ cu adresa de reședință. Cererile care nu se încadrează pentru I-a etapă, vor fi transferate pentru etapa ulterioară.

    Precizăm că inițial, părinții completează cererile de înscriere a copiilor în clasa întâi. Managerii școlari pot solicita repetat anumite documente, dacă cele depuse nu arată corespunzător sau dacă beneficiarul nu a atașat toate actele necesare. Instituțiile vor emite decizii privind înscrierea copiilor la sfârșitul fiecărei etape din cele două anunțate. Lista finală a copiilor înscriși în clasa I, validată prin ordinul directorului instituției, va fi afișată la 28 august 2020.

    Pentru detalii, persoanele interesate pot apela Call centru: (022) 20-16-09.

    Procedura de înscriere prin intermediul platformei „escoala.chisinau.md" corespunde condițiilor și cerințelor prevăzute de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

    Toate cererile vor fi analizate în ordinea în care au fost depuse. 

    E de menționat că pagina web „escoala.chisinau.md" poate fi accesată și de pe platforma „educatieonline.md".