Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Modernizarea Pieței Centrale, obiectiv prioritar al actualei administrații a Primăriei Chișinău

   2396

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a efectuat sâmbătă, 29 februarie, a.c., o vizită la Î.M. ,,Piața Centrală", unde a avut discuții cu administrația întreprinderii și comercianții care activează pe teritoriul pieței. 


În  cadrul inspectării zonelor de comerț, edilul capitalei le-a comunicat celor prezenți viziunea Primăriei Chișinău despre necesitatea elaborării unui nou concept de amenajare și funcționare a pieții, solicitând actualei administrații, să desfășoare un audit intern pentru a identifica carențele de management și soluționarea litigiilor juridice existente.

În context, Ion Ceban, a menționat că se va purcede la dezvoltarea și modernizarea întreprinderii municipale, doar după ce vor fi cunoscute punctele slabe din organizarea și funcționarea instituției. 

,,Am cerut contracararea oricărei încercări de corupție la Î.M. ,,Piața Centrală", iar cei care încalcă legea, să fie deferiți justiției. Oamenii care activează în cadrul acestei întreprinderi așteaptă condiții mai bune de lucru și respectarea drepturilor fiecărui comerciant", a conchis primarul general. 

Municipalitatea intenționează să amenajeze zona comercială din centrul capitalei după modelul piețelor altor țări, cu pavilioane și hale separate.

În acest sens, reprezentanții  Î.M. ,,Piața Centrală", alături de specialiștii Institutului Municipal de Proiectări „CHIȘINĂUPROIECT", vor efectua în perioada următoare vizite de studiu și instruire în România, Minsk, Kursk, Voronej și Moscova.