Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Continuă lucrările de demontare şi evacuare a gheretelor, panourilor publicitare şi garajelor din capitală

   2208

Primăria municipiului Chişinău informează că pe parcursul săptămânii precedente de pe străzile din capitală au fost evacuate 26 de gherete, 36 de panouri publicitare şi 11 garaje metalice, pentru care a expirat autorizația, sunt nefuncționale sau instalate ilegal.

În perioada de referință, cele mai multe buticuri, 8 unități, au fost evacuate în sectorul Ciocana, iar cel mai mare număr de panouri - 14 unități de dimensiuni mari şi 9 garaje metalice au fost demontate și evacuate în sectoarele Botanica și Centru ale capitalei.  

O informație în acest sens a fost prezentată de pretorii de sector în cadrul şedinţei operative de luni a Primăriei.

În context, viceprimarul capitalei, Victor Chironda, a solicitat pretorilor de sector ca într-o lună de zile, să evalueze personalul angajat din în subordine, responsabil de întocmirea dosarelor pentru eliberarea actele permisive, care de cele mai multe ori sunt executate cu abateri de la cadrul legal. Acestea se referă în special la construcțiile ilegale, amplasarea gheretelor, a panourilor publicitare stradale și garajelor metalice, precum și a anexelor și șurelor din curțile blocurilor.

„Pretorii și primarii vin și pleacă, dar oamenii rămân bine-merci ani de zile în funcții și asigură mlaștina asta. Cum s-a ajuns în așa situație, de ce în orașul ăsta fiecare face ce vrea? Mii de șure, garaje, mașini abandonate, garduri ilegale, terenuri ocupate abuziv. Și eu nu vorbesc de construcții ilegale, în comparație cu tot ce se face, plus minus construcțiile încă au legalități. Mai au un certificat, o autorizație. Doar după ce vom evacua ceea ce a fost plasat ilegal în municipiu, oamenii vor înţelege că nu poţi face ce vrei în oraşul acesta", a menţionat viceprimarul capitalei.

Menționăm că anterior, după finalizarea procesului de inventariere a gheretelor, garajelor, panourilor publicitate, surelor şi construcţiilor ilegale desfășurate la nivelul fiecărui sector, primarul general, Ion Ceban, a dispus inițierea procesului de evacuare/demontare a acestora de pe străzile capitalei.