Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Activitatea curentă și situația financiară a Î.M. Rețelele Electrice de Iluminat „LUMTEH”

   2193

Primăria municipiului Chișinău informează că în anul 2019 indicatorii de performanță ai Î.M. Rețelele Electrice de Iluminat „LUMTEH” sunt mai buni, iar întreprinderea nu a înregistrat datorii. Aceste informații se conțin în raportul de activitate al operatorului de iluminat public, prezentat în cadrul Ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 30 septembrie a.c., de către directorul întreprinderii, Veaceslav Buț. 

Potrivit raportului, veniturile ÎMREI „LUMTEH" pentru primele 8 luni ale anului curent constituie 62,9 milioane lei și sunt mai mari cu 4,7 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului 2018, când acest indicator era de 56,9 milioane. Cât privește datoriile operatorului de iluminat stradal, acestea s-au micșorat cu 1,38 mil. lei față de anul 2018, iar cele acumulate la data de 01.09.2019 au fost achitate pe parcursul lunii septembrie, a.c. „Această diminuare a datoriilor și creșterea veniturilor din volumul lucrărilor îndeplinite a fost posibilă datorită unor măsuri stringente la consolidarea disciplinei financiare și mobilizării colectivului", a subliniat directorul ÎMREI „LUMTEH”. 

Potrivit lui Veaceslav Buț, obiectivele principale ale întreprinderii pentru perioada următoare se referă la implementarea tehnologiilor moderne de dirijare a iluminatului public, inclusiv prin instalarea corpurilor de iluminat cu un consum redus de energie electrică, prestarea serviciilor de calitate, precum și dotarea întreprinderii cu unități de transport noi și utilaje specializate etc.   

ÎMREI „LUMTEH" are în gestiune 2500 km de linii electrice de iluminat stradal și obiective de semafor la 183 de intersecții din municipiul Chișinău. Parcul rulant al întreprinderii include 32 unități de transport - autoturnuri, camionete, 1 macara și 2 laboratoare electrice mobile, care sunt utilizate la reparația și întreținerea rețelelor de iluminat public și a obiectivelor de semafor. De asemenea, operatorul prestează servicii, în bază de contract, pentru 104 agenți economici, care se referă la: distribuția energiei electrice pentru panourile publicitare stradale, gherete, permisiunea instalării cablurilor de telecomunicații pe piloni, schimbarea rețelelor, lucrări de montaj a iluminatului etc.  

În prezent la întreprindere activează 109 angajați.