• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Lucrările privind reabilitarea căilor de acces din strada Mihai Sadoveanu, 5

    Lucrările privind reabilitarea căilor de acces din strada Mihai Sadoveanu, 5

     20.08.2019    267 Accesări    

    Primăria municipiului Chişinău informează că lucrările privind reabilitarea căilor de acces în curtea blocului din strada Mihai Sadoveanu, 5 , sectorul Ciocana, sunt realizate în volum de 60 % din necesar.

    Până în prezent a fost așternut un nou strat de asfalt pe drumurile de acces și schimbate 900 metri liniari de borduri. Lucrările de acest gen vor continua, după finalizarea intervenției la rețelele inginerești a furnizorului de apă.

    Costul de realizare a obiectivului, în urma desfășurării licitației, este de 2,2 milioane de lei și constă în asfaltarea integrală a stratului de uzură, precum și reabilitarea trotuarelor și a bordurilor.

    Lucrările de reparație sunt executate de către subantreprenorul S.R.L. „Nouconst", contractat în bază de concurs, de către Î.M. Regia „Exdrupo".

    Pentru desfășurarea Programului de reabilitare a drumurilor de acces din intercartiere pe anul 2019, în volum total de 60 mii m², în bugetul municipal au fost prevăzuți 20 de milioane de lei.