Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Audieri Publice: Dezvoltarea mobilității urbane sustenabile în municipiul Chișinău

   2402

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Primăria municipiului Chișinău organizează cea de-a 10-a Audiere Publică pe subiectul dezvoltării mobilității urbane sustenabile în Chișinău.

Evenimentul va avea loc joi, 27 iunie 2019, în intervalul orelor 15:00 - 17:00, în sala de conferință a biroului IPRE, str. București 90, et.3, of. 20.

Experți din societatea civilă și cetățeni activi, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale și centrale, vor discuta aspecte ale dezvoltării mobilității urbane.

Scopul propunerii este prezentarea cadrului actual instituțional și de intervenție legat de planificarea și dezvoltarea mobilității urbane în mun. Chișinău. Documentul se referă și la competențele pe care le dețin actorii implicați în activitățile de planificare, gestionare, monitorizare și control ale mobilității în municipiu. De asemenea, autorii vor oferi o serie de constatări și recomandări cu privire la modernizarea și eficientizarea acestui domeniu. 

Participanţii care se înscriu la luare de cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de regulament inclus pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant.