Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Astuparea gropii de fundație a șantierului din str. Alba-Iulia, 93

   2473

Primăria municipiului Chişinău informează că marți, 25 iunie 2019, au început lucrările de acoperire a gropii de fundație pe șantierul de construcție din str. Alba - Iulia 93, sectorul Buiucani. Șantierul este abandonat din anul 2014, deoarece dezvoltatorul a fost implicat în litigii de judecată cu locatarii blocurilor megieșe, pentru intenția de a edifica o construcție multietajată.

La fața locului a fost prezent Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, reprezentanții Preturii de sector și ai subdiviziunilor municipale de profil.

Săpătura ocupă o suprafață de 6,5 ari pe domeniu public și a fost pornită abuziv. Obiectivul blochează căile de acces în curțile vecine, făcând dificilă intervenția serviciilor de urgență. Mai mult, șantierul nu a fost salubrizat timp de 5 ani, iar gardul de protecție este deteriorat, reprezentând un pericol pentru oamenii care locuiesc în apropiere.

Primarul general interimar a ținut să remarce că săpătura a fost transformată într-o groapă de gunoi, iar copii din curțile învecinate erau lipsiți de terenuri pentru joacă. „Pe acest caz a fost convocată Comisia pentru Situații Excepționale, care a constatat că fundația respectivă blochează accesul serviciilor către alte blocuri din vecinătate. Primăria va veni cu acțiuni similare și în alte sectoare, de fiecare dată când vor fi înregistrate asemenea cazuri", a subliniat Ruslan Codreanu.

Astuparea gropii de fundație va dura câteva zile, reieșind din volumul mare de pământ (2000 m³) care va fi adus și compactat în zonă. Lucrările sunt executate de subdiviziunile municipale de profil, dar sunt implicați și anumiți dezvoltatori, pentru transportarea solul excavat de pe șantierele de construcții din sector.

După lichidarea gropii de fundație din curtea de blocuri de pe str. Alba-Iulia, 93 teritoriul va fi amenajat în comun cu asociațiile de proprietari.

Precizăm că în luna aprilie, a.c., municipalitatea a astupat o altă groapă de fundație a aceluiași agent economic, din str. Alba-Iulia, 89. Șantierul de construcție, amplasat pe domeniu public și la fel abandonat, a fost subiect al litigiilor în instanța de judecată.

 

 

Astuparea gropii de fundație a șantierului din str. Alba-Iulia, 93