• vezi mai mult
    A început etapa II de înscriere online a copiilor în clasa I   
    Startul lucrărilor de amenajare a scuarului din bd. Mircea cel Bătrân, 29   
  • Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Reabilitarea drumului și trotuarului pe str. Alba Iulia, 77, sectorul Buiucani

    Reabilitarea drumului și trotuarului pe str. Alba Iulia, 77, sectorul Buiucani

     12.06.2019    102 Accesări    

    Primăria municipiului Chişinău informează că drumul de acces, trotuarul și zona verde de  pe str. Alba Iulia, 77, anterior ocupate abuziv de către un agent economic, au fost reabilitate, iar teritoriul este iluminat.

    Lucrările de renovare a zonei au fost suportate de 3 dezvoltatori în construcții, care au edificat blocuri de locuințe în preajmă, la inițiativa Primarului general interimar, Ruslan Codreanu. Spațiul menționat, cu o suprafață de 700 m², domeniu public a fost eliberat acum 2 luni, la solicitarea administrației publice locale.

    În consecință, a fost demolat gardul amenajat ilegal de către un agent economic și care a stat mai mulți ani în preajma unei construcții.

    Drumul și trotuarele au fost reparate. De asemenea, a fost reabilitat iluminatul public și securizată intersecția. Spațiile verzi au fost amenajate cu gazon și rond de flori. Totul a fost realizat în beneficiul locuitorilor din preajmă, care timp de mai mulți ani erau nevoiți să ocolească îngrăditura și să circule pe carosabil, fiind supuși pericolului de accidente.