Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Lansarea Centrului de Tineret Chișinău

   2579

Primăria municipiului Chișinău informează că luni, 20 mai, a.c., a fost deschis oficial Centrul de Tineret Chișinău. Noua entitate reprezintă un complex de servicii comunitare adresate tuturor categoriilor de tineri, având misiunea de a asigura informarea, orientarea, consilierea și educarea beneficiarilor, contribuind la integrarea socială și profesională a respectivei categorii de populație.

La evenimentul de lansare a participat Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, Radu Rebeja, Secretar de Stat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Sinilga Școlnic, pretorul sectorului Ciocana, reprezentanți ai Direcției municipale educație, cultură, tineret și sport, diverse categorii de tineri etc.

Prin deschiderea Centrului Municipal de Tineret, administrația publică locală Chișinău își propune să motiveze tinerii, de a fi mai activi social și să le ofere acestora un spațiu unde să desfășoare diverse activități de dezvoltare personală.

În cadrul Centrului, vor fi oferite un șir de servicii pentru tineri:

  • Serviciul de participare și voluntariat a tinerilor;
  • Serviciul de abilitare economică a tinerilor;
  • Serviciul de ghidare și orientare în carieră a tinerilor;
  • Serviciul de IT și robotică;
  • Serviciul de animare a timpului liber a tinerilor.

Prezent la evenimentul de lansare, Ruslan Codreanu a ținut să remarce că orașul Chișinău se aliniază celor 23 de localități în care au fost create centre de profil. „Vrem să creăm o rețea puternică de centre de tineret în fiecare suburbie a municipiului Chișinău. În prezent avem 3 astfel de organizații locale la Cricova, Ciorescu și Grătiești și acest rezultat ne motivează", a spus edilul-șef al capitalei.

De asemenea, primarul general interimar a menționat că odată cu deschiderea Centrului Municipal de Tineret va fi lansat și programul municipal de granturi pentru organizațiile de tineret, cu un buget de 400 de mii de lei, pentru a pune în practică proiecte pentru tineri și gândite de tineri. „Noi ca și Primărie, venim să ajutăm tinerii să-și dezvolte propriile afaceri. Aceasta îi va motiva să-și dorească mai mult, adică să evolueze, dar va avea și un impact asupra comunității. Atunci când cineva își începe propriul business, reușește să aibă propriul câștig, dar ajută și oamenii din jur și familiile lor.

De asemenea, în acest an, pentru prima dată, în bugetul municipal au fost prevăzuți 5 milioane de lei pentru lansarea Programului de Start Up-uri pentru tineri. Beneficiari vor fi persoane de la 18-35 de ani, care intenționează să își deschidă o afacere sau să o dezvolte pe cea existentă. Din bugetul municipal se va oferi pentru fiecare afacere, un suport nerabursabil de 200 mii lei.

Centrul de Tineret Chișinău are 10 angajați și este amplasat în sectorul Ciocana, pe adresa: str. Petru Zadnipru, 3/2. În cadrul instituției este amenajată și o minibibliotecă cu titluri destinate tinerilor. De asemenea, fața Centrului, urmează a fi amenajat Scuarul Tinerilor.

E de menționat că tot astăzi, Primarul general interimar, Ruslan Codreanu și Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, au semnat un acord de parteneriat privind dezvoltarea centrelor de tineret în municipiul Chișinău.