• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Suspendarea parțială a traficului rutier pe unele străzi din capitală

    Suspendarea parțială a traficului rutier pe unele străzi din capitală

     16.05.2019    265 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 20 mai - 20 iunie 2019, va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni, în perimetrul str. Constantin Tănase - str. Petru Rareș, 18.

    Măsura luată de autoritățile locale, este impusă de executarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice din zonă. 

    Având în vedere necesitatea reabilitării rețelelor edilitare de către S.A. „Termoelectrica", pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni, în  perimetrul str. Constantin Tănase - str. Petru Rareș, 18, circulația rutei municipale de microbuz nr. 192 va fi organizată după cum urmează:

    Tur - de pe str. Ierusalim pe bd. Grigore Vieru, str. Albișoara şi în continuare pe traseul stabilit.

    De asemenea, în perioada: 17 mai - 17 iunie 2019 sunt planificate lucrări de reparație a rețelelor termice și pe str. Socoleni, 8 din sectorul Râșcani al capitalei.

    Astfel, în perioada de referință va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Socoleni, tronsonul cuprins între str. Iazului - str-la Studenților, iar circulația rutelor municipale va fi organizată după cum urmează:

    Autobuzele nr. 26 și nr.28, precum și microbuzele nr. 162 și nr. 186 - de pe str. Doina pe str. Socoleni, str. Ceucari, Calea Orheiului, str. Studenților și în continuare pe traseele stabilite.

    Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară. Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de executarea lucrărilor.