Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Diplome de excelență din partea municipalității pentru reprezentanți ai bibliotecilor publice din București

   1518

Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a oferit vineri diplome de excelență unui grup de bibliotecari, angajați ai Bibliotecii Metropolitane București (România), aflați zilele acestea la Chișinău.

Evenimentul s-a desfășurat la biblioteca „Onisifor Ghibu",  fiind parte a Programului de formare profesională a specialiștilor din cadrul filialelor Bibliotecii Publice Municipale „B. P. Hasdeu" și ai Bibliotecii Metropolitane București (România).

Duplexul profesional se desfășoară în perioada 11-13 aprilie 2019, la Chișinău, cu participarea a 15 bibliotecari de la Biblioteca Metropolitană București (BMB), România, în baza Protocolului de Cooperare între Primăriile municipiului București și Chișinău.

De asemenea, în baza Acordului enunțat, BMB a transferat, cu titlul gratuit, ultima tranșă de 3000 de titluri de carte din cele 20 000 de volume din cadrul Proiectului „Cartea, itinerar la Chișinău".

Cu acest prilej, Ruslan Codreanu a mulțumit părții române pentru efortul depus, de a îmbogăți fondul de carte al bibliotecilor din Chișinău cu literatură clasică universală, română, precum și culegeri științifice și cărți pentru copii. În context, Edilul Capitalei a înmânat diplome de excelență reprezentanților de la București, pentru suport în cadrul Programului de consultanță oferit bibliotecarilor din Chișinău.

Agenda Programului de formare profesională  prevede o serie de activități comune, bazate pe schimb de experiență între cele două instituții de profil, care se vor desfășura în 5 locații: Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu", precum și la filialele: „Onisifor Ghibu", „Transilvania", „Adam Mickiewicz" și „Târgoviște".

O acțiune similară, cu participarea bibliotecarilor din Chișinău și București, a avut loc și anul trecut, organizată de BMB. Astfel, 40 de angajați ai Bibliotecii Municipale  „B. P. Hasdeu" au participat la un amplu program de formare profesională și culturală, în perioada 22-29 iulie 2018.