Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul general interimar a vizitat la spital copiii din Tohatin internați cu intoxicație alimentară

   2259

Primarul general interimar, Ruslan Codreanu a vizitat la spital cei 10 copii, internați cu intoxicație alimentară, inclusiv doi minori în secția de terapie intensivă a Spitalului Municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Aceștia au solicitat asistență medicală pe parcursul zilei de marți, inițial au fost internați 12 elevi, doi dintre care au refuzat spitalizarea. Copii au vârstele între 7-15 ani și învață la Gimnaziu nr.74 din comuna Tohatin.

Ruslan Codreanu a primit asigurări din partea responsabililor instituției medicale că elevii sunt supravegheați de specialiști și vor beneficia de tratamentul necesar.

Direcția Asistență Socială și Sănătate și Centrul de Sănătate Publică Chișinău investighează în prezent cazul îmbolnăvirii copiilor din Tohatin.

Până la stabilirea cauzei intoxicației, municipalitatea a dispus suspendarea activității Combinatului de alimentație publică „Adolescența" din sectorul Ciocana, care livrează hrană, inclusiv elevilor de la Gimnaziul nr. 74. 

Analiza de laborator va stabili în timp de 5 zile cauza intoxicației copiilor și în dependență de rezultate, Primăria Chișinău va decide măsurile ulterioare.