Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Startul lucrărilor de reconstrucție a Grădiniței nr. 166 din sectorul Buiucani

   1804

Primăria Chișinău anunță că astăzi, 14 februarie a.c., a fost dat startul lucrărilor de reconstrucție a Grădiniței nr. 166 din sectorul Buiucani al capitalei. Termenul prevăzut pentru darea în exploatare a obiectivului este toamna curentă, pentru ca din luna septembrie, 2019, circa 280 de copiii să beneficieze de serviciile instituției.

Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a mers la fața locului, pentru a se asigura de buna desfășurare a lucrurilor, iar alături de edilul-șef, au fost prezenți și responsabili de la S.A „Apă - Canal Chișinău" și Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi", pentru a verifica starea rețelelor și respectiv a arborilor din curtea instituției, precum și a planifica intervenția lor în paralel cu mersul construcției.

Ruslan Codreanu a precizat că pentru redeschiderea Grădiniței nr. 166 au fost prevăzuți 7,5 milioane lei, iar  în timp de 3 săptămâni va fi lansat concursul pentru licitația privind achiziționarea de mobilier și utilaj, ca să fie depozitate, și instalate atunci când va fi finisată construcția. Autoritățile municipale își propun ca în luna septembrie, instituția deja să fie funcțională, iar procesul de înscriere pentru locuri la grădiniță este deja deschis, fiind organizat prin intermediul portalului „egradinița.md".

Reconstrucția capitală a sediului instituției preșcolare este realizată în baza unui parteneriat public-privat, pentru a răspunde numărul mare de solicitări privind încadrarea copiilor în grădinițe. Proiectul prevede reabilitarea sediului, amenajarea teritoriului, a pavilioanelor și a terenului de joacă pentru copii, dar și un gard nou.

Agentul economic își asumă executarea în totalitate a lucrărilor de modernizare, în valoare de 20 milioane lei, iar după redeschidere, grădinița își va păstra statutul de instituție publică. În schimb, municipalitatea a dat în arendă un teren pentru construcții, pe un termen de 49 de ani, pe str. Colina Pușkin.

Clădirea grădiniței este în stare avariată din anul 2006, anterior aceasta fiind dată în locaţiune unei instituții de învățământ private. După reabilitarea integrală a edificiului, vor fi formate 13 grupe de copii, iar capacitatea instituției va fi de circa 280 copii. 

Tot pe parcursul anului curent, în sectorul Buiucani urmează a fi redeschisă Instituția preșcolară nr. 3, din str. Ion Pelivan 30/1, cu 7 grupe de copii și 210 locuri și Grădinița-creșă nr. 48, cu 120 de locuri din str. Ștefan Neaga, 19.

În bugetul municipal pentru anul 2019 au fost prevăzuți 43 milioane de lei pentru deschiderea a 7 grădinițe în Capitală.