Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Astăzi a fost lansată ruta de troleibuz nr. 35, spre localitatea Durlești

   2169

Primăria municipiului Chişinău informează ca astăzi, 04 februarie a.c. a fost lansată ruta circulară de troleibuz „str. V. Alecsandri - or. Durlești". Aceasta este cea de-a șasea linie de troleibuz pe care circulă unități cu propulsie autonomă.

Noua rută face legătura între zona centrală a capitalei și orașul Durlești, iar intervalul de circulație este de 16-17 min. Lungimea totală a liniei este de 18, 4 km și timpul de rotație de 80 min.

Ruta circulară de troleibuz nr. 35 va avea următorul itinerar:

În raza urbei: str. Vasile Alecsandri - șos. Hâncești -  str. Spicului - str. Ialoveni, în raza or. Durlești: str. N. Dimo - str. Cartușa - str. Alexandru cel Bun -  str. Ștefan Vodă - str. Tudor Vladimirescu, în raza urbei: str. Vasile Lupu - str. Constituției - str. Ion Creangă - str. V. Belinski - str. Vasile Lupu - str. C. Stere - str. A Șciusev - str. București - str. Vasile Alecsandri.

Anterior au fost lansate alte 5 linii de troleibuz cu propulsie autonomă:

  • Ruta nr. 30 „Aeroportul Internaţional - Piața Marii Adunări Naționale"
  • Ruta nr. 31 „str.31 August 1989 - or. Sângera"
  • Ruta nr. 32 „com. Stăuceni - str. Alexei Mateevici"
  • Ruta nr. 33 „Universitatea Agrara - Parcul "La Izvor"
  • Ruta nr. 34 „str. Tighina - com. Trușeni (str. 27 August)

Menționăm că pentru anul 2019 este planificată asamblarea a 30 de troleibuze noi, cu propulsie autonomă, iar in acest scop în bugetul municipal au fost prevăzuți 102 milioane lei.