Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Continuarea intervenției serviciilor la deszăpezire

   1316

Primăria municipiului Chișinău informează că serviciile municipale continuă intervenția la deszăpezire pe trotuare, în preajma trecerilor pietonale și a căilor de acces din intercartiere, pentru a evita formarea ghețușului.  

În context, menționăm că Direcția locativ-comunală și amenajare a acționat pe parcursul nopții, cu 6 unități HACO, la curățarea trotuarelor și presărarea materialului antiderapant în zona istorică a orașului. De asemenea, 4 autospeciale au fost antrenate la evacuarea zăpezii acumulate pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și de pe străzile care intersectează bulevardul central.

Pe parcursul zilei de marți, serviciile municipale vor interveni, prioritar, în curțile de blocuri, cu utilaje de deszăpezire, iar 350 de muncitori vor fi antrenați la presărarea materialului antiderapant pe trotuare și în stațiile de așteptare.

Municipalitatea face apel în continuare către agenții economici/proprietari de imobile și gestionarii fondului locativ de a interveni la deszăpezirea teritoriilor adiacente și la curățarea țurțurilor de pe acoperișuri, pentru a evita accidentările oamenilor și distrugerea bunurilor materiale.