Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Ruslan Codreanu interesat de experiența letonă privind managementul deșeurilor

   1443

Modelul de management al deșeurilor din orașul Riga ar putea servi drept exemplu pentru dezvoltarea domeniului similar din municipiul Chișinău. Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, aflat în deplasare în Letonia, a vizitat întreprinderea municipală „Getlini Eko" a orașului Riga și s-a arătat impresionat de modul de gestionarea serviciului public de colectare, depozitare și prelucrare a deșeurilor din țara gazdă.

Ruslan Codreanu și-a exprimat speranța de a prelua la Chișinău din experiența colegilor letoni, la capitolul gestionare modernă, tehnologică și ecologică a deșeurilor. „Au creat un ciclu închis prin activitățile sale, care se completează reciproc: procesează și prelucrează deșeurile din care ulterior se produce energie electrică și termică ecologică. Îmi doresc un astfel de management al deșeurilor și pentru Chișinău", a conchis edilul capitalei.

De asemenea, în cadrul vizitei, au fost stabilite relații de colaborare și schimb de experiență dintre cele 2 orașe, care presupune instruirea specialiștilor de la Î.M. „Autosalubritate", după modelul leton de management al deșeurilor. Totodată, în luna februarie anul viitor, reprezentații „Getlini Eko" vor vizita în întreprinderea municipală pentru a oferi suport în reorganizarea serviciului de gestionare a deșeurilor din capitală.

Menționăm că, în perioada 11-13 decembrie, a.c., o delegație a Primăriei municipiului Chișinău efectuează o vizită de lucru în Letonia, orașul Riga.