Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Totalurile acțiunii de colectare a frunzișului din Chişinău

   1743

Primăria municipiului Chișinău informează că în cadrul acțiunii de colectare a frunzișului desfășurată sâmbătă, 10 noiembrie 2018, au participat peste 1500 de oameni. 

Timp de două ore, reprezentanții sectorului asociativ, agenții economici și cetățenii au colectat frunzele din curțile blocurilor în care locuiesc, a clădirilor pe care le deţin sau în care îşi desfăşoară activitatea. În total au fost colectate peste 1600 metri cubi de deșeuri vegetale.

Ion Burdiumov, șef al Direcției generale locativ-comunale și amenajare, responsabil de buna desfășurarea acțiunii de salubrizare, a menționat că prin efortul comun al comunității a fost colectat un volum record de deșeuri vegetale, iar serviciile municipale urmează să evacueze integral frunzișul în câteva zile.

La rândul său, primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a mulțumit cetățenilor pentru implicare și efortul depus în cadrul inițiativei municipalității de salubrizare. „Doar prin eforturi comune, timp de două ore, a fost posibil realizarea scopului propus și anume salubrizarea orașului de frunzele uscate", a spus edilul Chişinăului. 

De asemenea, colectivele din cadrul școlilor și liceelor din Chișinău au participat la acțiunea de salubrizare vineri, 9 noiembrie 2018, de la ora 14:00, intervenind pe teritoriile unde își desfășoară activitatea.

Menționăm că pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, în cadrul acțiunii municipalității de colectare organizată a frunzișului, au fost evacuate 212 rute de deșeuri vegetale.