Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Prezentarea electrobuzului ce va circula pe o rută din Chişinău

   2159

Primăria Chişinău invită reprezentanţii mass-media la prezentarea primului electrobuz ce va circula pe una din rutele municipale.

Evenimentul va avea loc vineri, 18 mai 2018, ora 10.00, pe teritoriul Parcului de troleibuze nr. 1 din Chişinău (str. Mitropolit Dosoftei, 146). La prezentarea electrobuzului vor fi prezenţi primarul interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu şi ambasadorul Republicii Belarus în Moldova, Serghei Ciciuc.

În context, informăm opinia publică că începând cu data de 18 mai 2018 se deschide, pentru o lună, cu titlu de experiment, ruta de electrobuz „E". Ruta de electrobuz se va numi „Parcul „Alunelul" - Gara Feroviară Chişinău" şi va avea următorul itinerar:

Tur: Calea Ieşilor - bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt - bd. Constantin Negruzzi - bd. Iu. Gagarin.

Retur: pe acelaşi traseu.