Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Inaugurarea iluminatului public în Parcul „Râșcani”

   2108

Primăria municipiului Chişinău anunță că în seara zilei de marți, 8 mai 2018, ora 20.45, va fi inaugurat iluminatul public în Parcul „Râșcani" din str. Braniștii, sectorul Râșcani.

Lucrările de construcție au fost executate de către serviciile de iluminat public, iar din bugetul municipal au fost alocate în acest sens 480 mii de lei.

Potrivit lui Veaceslav Buț, director al Î.M. „Lumteh", anterior în parc existau doar câteva felinare în preajma zonei de distracții, care nu au funcționat de mai bine de 30 ani. În acest sens, a fost realizat un nou proiect de iluminat public pentru a acoperi cele mai vizitate zone de către cetățeni.  

Astfel, pe aleile principale din parc, dar și în jurul lacului au fost montate 118 corpuri de iluminat pe bază de LED-uri și trasată circa 3 km de linie electrică. De asemenea, au fost montați 71 de piloni.

Menționăm că de la începutul acestui an, lucrări de modernizare a iluminatului public au fost realizate în Parcul „la Izvor" din sectorul Buiucani. De asemenea, de către Î.M. Regia „Lumteh", vor fi executate lucrări de modernizare și reconstrucție integrală a sistemului de iluminat public în Parcul „Valea Trandafirilor" și pe două alei din Parcul „Valea Morilor".