Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Cauza SA „Moldloto” către Primăria Chişinău va fi rejudecată la Curtea de Apel Economică

   3615

Curtea Supremă de Justiţie a admis astăzi recursul declarat de Primăria şi Consiliul municipal Chişinău împotriva hotărârii Curţii de Apel Economice în procesul SA „Moldloto” către Consiliul municipal Chişinău. De asemenea, instanţa a decis rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Economică, într-un alt complet de judecată. 
Amintim că SA „Moldloto”, succesoare de drept a întreprinderii „Sportloto”, care comercializa în perioada sovietică bilete de loterie, solicită, prin intermediul unui proces judiciar, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui imobil al Primăriei Chişinău, din str. Veronica Micle 10 şi 10A, în care îşi are sediul Direcţia Funciară a Consiliului, dar şi sunt amplasate garajele Primăriei. Imobilul se află chiar în curtea Primăriei, iar terenul aferent construcţiilor este de 0,25 ha. 
Prezent în şedinţa de judecată, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a apreciat decizia Curţii Supreme de Justiţie drept una justă. Edilul Chişinăului a menţionat că remiterea spre rejudecare a cauzei înseamnă de fapt reluarea procesului. În acelaşi timp, Dorin Chirtoacă a opinat că astăzi instanţa putea de fapt să pună punct cauzei, dacă pronunţa o nouă hotărâre. 
În context, primarul general a declarat că Primăria Chişinău şi în continuare îşi va apăra interesele, pentru a nu admite ca cineva să înstrăineze imobilele ce-i aparţin. Mai departe, vor continua procesele judiciare la Curtea de Apel Economică pe marginea acestui caz, dar şi la Curtea Supremă de Justiţie, unde va fi examinată revizuirea depusă de municipalitate împotriva hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 2006, prin care a fost admisă acţiunea SA „Moldloto” şi i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile din str. Veronica Micle, 10 şi 10 „A” şi anume: construcţia litera A – 251,1 metri pătraţi; încăperea cu suprafaţa 98,6 metri pătraţi din litera „B” şi construcţia litera „C” (garajele Primăriei) – 104,9 metri pătraţi. 
Dorin Chirtoacă a subliniat că modul în care acţionează respectivul agent economic „este unul strigător la cer”, iar SA „Moldloto” urmăreşte acăpărarea construcţiei şi a terenului din centrul oraşului, o parte din sediu şi terenul din curtea Primăriei Chişinău.
In anul 2006, deşi era obligată să facă acest lucru, conducerea Primăriei de la acea vreme nu a contestat hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie prin care a fost înstrăinăt o parte din sediul Primăriei Chişinău, decizia devenind irevocabilă prin neatăcare. În anul 2009, actuala conducere a Primăriei a solicitat revizuirea respectivei hotărâri şi cauza se află la fel în proces de examinare la Curtea Supremă de Justiţie. 
Cât despre cauza examinată azi, SA „Moldloto” s-a adresat în instanţă, solicitând emiterea unei hotărâri prin care să-i fie recunoscut dreptul de proprietate şi asupra încăperilor cu suprafaţa de 245,2 metri pătraţi, adică integral imobilul în care începând cu anul 1993 şi până în prezent îşi are sediul Direcţia Funciară a Consiliului municipal Chişinău. Judecătoria Economică de Circumscripţie şi Curtea de Apel Economică au satisfăcut cererea Societăţii „Moldloto”. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău