• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Dorin Chirtoacă: Nu permit şantajul din partea CET-1, CET-2 şi „Chişinău – Gaz”

    Dorin Chirtoacă: Nu permit şantajul din partea CET-1, CET-2 şi „Chişinău – Gaz”

     21.12.2009    1436 Accesări    

    După cum a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie Mihai Arusoi, director comerciale al Societăţii „Termocom”, întreprinderea are toate conturile blocate, la insistenţa SA „CET – 2”. De asemenea, SRL „Chişinău – Gaz” a avertizat întreprinderea furnizoare de agent termic cu întreruperea livrării gazelor naturale. 
    În context, primarul general Dorin Chirtoacă a declarat că Primăria Chişinău nu acceptă şantajul din partea SRL „Chişinău – Gaz”, SA „CET – 1” şi SA „CET – 2” şi nu va permite modul de abordare pe care aceste întreprinderi le impun faţă de Societatea „Termocom”. Potrivit edilului capitalei, acţiunile „Chişinău – Gaz” şi CET-urile sunt sub orice critică, în condiţiile în care locuitorii achită peste 100 % facturile la căldură şi legea le permite să achite timp de un an acest serviciu costisitor. 
    De asemenea, Dorin Chirtoacă a solicitat revizuirea contractului dintre SA „Termcom” şi SRL „Chişinău – Gaz”, care prevede ca gazul consumat să fie achitat în luna imediat următoare. În opinia primarului general, contractul dintre aceste întreprinderi trebuie să fie semnat în aceleaşi condiţii, precum contractele dintre SA „Termocom” şi gestionarii fondului locativ. „În condiţiile în care populaţia are posibilitatea să achite factura timp de 12 luni, iar furnizorul e obligat să achite imediat, fără a avea de unde acumula sursele necesare, atunci intrăm într-o priblemă”. 
    Dorin Chirtoacă a menţionat necesitatea comasării celor trei întreprinderi, producătoare de agent termic, pentru a eficientiza acest serviciu. Primarul de Chişinău a precizat că Primăria aşteaptă decizia Agenţiei Naţionale de Reglementare în energetică, exprimându-şi convingerea că tariful pentru căldură nu trebuie să crească. 
    În final, primarul general Dorin Chirtoacă a reamintit că în cazul în care anumite întreprinderi vor îndrăzni să deconecteze Chişinăul de la căldură, atunci aceste fapte vor fi investigate în conformitate cu prevederile Codului Penal. 
    Direcţia Relaţii Publice,
    Primăria mun. Chişinău