Pagina oficială a Municipiului Chișinău

0ra 12.00: Situaţia în oraş, ca urmare a condiţiilor meteo

   2815

Primăria Chişinău informează că la această oră traficul rutier pe străzile municipiului se desfăşoară în condiţii de iarnă.

Având în vedere ninsoarea din ultimele ore, ÎM Regia „Exdrupo" acţionează la moment cu 20 de utilaje şi împrăştie material antiderapant pe străzile oraşului. De asemenea, Regia locativ-comunală intervine cu 12 utilaje de model HACO la curăţarea trotuarelor, iar angajaţii întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ deszăpezesc staţiile de aşteptare a transportului public şi trecerile pietonale.

Operatorii municipali de salubrizare îşi vor schimba programul de intervenţie pe parcursul zilei, în dependenţă de evoluţiile condiţiile meteo.

În context, solicităm persoanelor fizice şi agenţilor economici să-şi cureţe zăpada de pe trotuarele aferente imobilelor pe care le deţin sau le administrează pentru a evita formarea gheţuşului, conform obligaţiilor legale ce le revin.

În acelaşi timp, recomandăm tuturor locuitorilor Chişinăului să evite, pe cât este de posibil, ieşirile din casă sau deplasările prin oraş, până la îmbunătăţirea condiţiilor meteo.   

Pe această cale, informăm locuitorii că în caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel.: (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.