Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Situația în Chișinău, ca urmare a condițiilor meteo, ora 11.00

   2299

Primăria municipiului Chişinău informează despre situaţia în oraş, la data de 15 februarie a.c., ca urmare a condiţiilor meteo. Transportul public circulă în condiții de iarnă, azi la linie fiind scoase 302 troleibuze și 98 de autobuze.

Intervenția ÎM Regia „Exdrupo" pentru deszăpezirea străzilor a început de aseară, de la ora 22.00. S-a lucrat toată noaptea cu 64 de utilaje specializate, fiind împrăștiat peste 650 tone de antiderapant. Se acţionează pe străzile principale, pe arterele pe care circulă transportul public şi pe căile de acces către suburbii.

La ora actuală se intervine cu câte un utilaj de deszăpezire în fiecare sector. Toate străzile din oraș sunt practicabile, inclusiv străzile secundare și accesele către suburbii.

ÎM "Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" și-a început intervenția de la ora 03.00, cu 5 unități de tehnică specializată, fiind curățate aleile din parcurile centrale, cele din sectoarele orașului, precum și scuarurile. Totodată, de la ora 07.00, circa 250 de muncitori curăță scările din parcuri, scuaruri etc.

Și Regia locativ-comunală este în activitate de la ora 03.00 dimineață, cu 30 de unități de tehnică pentru deszăpezire, la curățarea trotuarelor și în intercartiere. Totodată, de la ora 05.00 dimineață, 500 de muncitori ai Regiei locative lucrează la deszăpezirea stațiilor de așteptare a transportului public, a intrărilor în curțile de bloc, intrările în scări etc.

Pentru informarea despre situațiile problematice privind deszăpezirea, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.