Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Intervenția serviciilor municipale în urma ninsorilor din 17-19 ianuarie 2018

   1401

Primăria municipiului Chişinău informează că în cele 3 zile cu ninsori abundente, 17-19 ianuarie curent, au fost întreprinse acțiuni privind curățarea străzilor, a trotuarelor și a curților blocurilor de locuințe, cu implicarea a 76 de autospeciale și 780 persoane din cadrul întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ și a Regiei locativ-comunale.

Oleg Caraman, șef adjunct al Direcției generale transport public și căi de comunicații, coordonator al celulei de criză, a declarat că în perioada de referință au fost înregistrate 21 de cazuri de avarii în spațiile verzi - rupturi de crengi sau căderi de arbori, inclusiv 18 cazuri care au fost rezolvate până la ora 18.00, și alte 3 solicitări minore au fost lichidate în timp de 24 de ore. Pe domeniul iluminatului public au fost înregistrate 32 de cazuri cu probleme, toate fiind rezolvate până în seara zilei de 18 ianuarie.

Cea  mai complicată situație a fost înregistrată pe str. Drumul Băcioiului, unde au derapat 2 camioane de tonaj mare, blocând intrarea în comuna Băcioi. Cazul a fost rezolvat.

„Activitatea punctului de dirijare și-a demonstrat eficiența, prin colaborarea cu poliția, care a transmis informația reală din teritoriu ca ulterior să fie comunicată serviciilor municipale pentru intervenții și pentru lichidarea cazurilor de probleme", a spus Oleg Caraman luni, la ședința operativă a serviciilor municipale.

În context, primarul general interimar, Silvia Radu a solicitat o colaborare mai eficientă a serviciilor și structurilor municipale pentru intervenții prompte în cazurile cu probleme. În special, pretorilor de sector le-a fost sugerat să creeze celule de criză pentru situațiile de urgență și în sectoarele capitalei.

În această săptămână autoritățile administrației publice locale a municipiului Chișinău vor face o solicitare către Guvern, în vederea modificării legislației vizavi de evacuarea unităților de transport parcate ilegal pe marginea drumurilor.

Pe parcursul zilei de 18 spre 19 ianuarie, Regia „Exdrupo" a intervenit cu 64 de autospeciale la curățirea străzilor principale și a acceselor către suburbii. Totodată, Regia locativă a antrenat 42 de utilaje și 400 de muncitori pentru curățarea zăpezii din intercartiere, pe trotuare și la stațiile de transport public. Aceeași activitate a fost desfășurată și pe parcursul zilei de vineri, 19 ianuarie, în special în suburbii și în comuna Țânțăreni.

Pe parcursul zilei de luni, Regia locativ -comunală intervine la deszăpezire pe trotuare și căile de acces în curțile de bloc.

În context, Primăria municipiului Chişinău face apel către toţi agenţii economici care curăţă zăpada şi o depozitează pe teritoriul gestionat să contacteze ÎM Regia „Exdrupo" pentru a o evacua. Toate persoanele pot contacta întreprinderea, la următoarele numere de telefon: 022-471-320 și 060133367.