Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Din cauza caniculei a crescut volumul de deşeuri acumulate în municipiul Chişinău

   2659

          Volumul de deşeuri acumulate în municipiul Chişinău a crescut considerabil, din cauza cantităţii mari de sticle din plastic, resturi de fructe şi legume. Potrivit ultimelor date, prezentate în cadrul şedinţei operative a Primăriei mun. Chişinău de către reprezentantul Regiei „Autosalubritate"  zilnic, din oraş sunt evacuate cîte 3500-3700 m3 de deşeuri, ceea ce constituie cu 1000 m3 mai mult decît volumele contractuale.  Vicedirectorul întreprinderii, Alexandru Bajura a menţionat că locurile de acumulare a deşeurilor sunt supraîncărcate şi a solicitat reexaminarea normelor existente. Bajura a spus că majorarea normelor de acumulare a deşeurilor va permite instalarea de noi containere, în corespundere cu necesităţile reale.  

           Totodată, reprezentantul Regiei „Autosalubritate" s-a pronunţat pentru revizuirea tarifelor la serviciile de salubrizare. El a spus că preţurile la combustibili au crescut de la 6 lei, prevăzut în tarifele actuale, la 10 lei. După cum a declarat  Alexandru Bajura, ajustarea tarifelor va permite modernizarea tehnică a întreprinderii, înnoirea parcului de maşini cu autocamioane eurostandard.

            În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost făcut un schimb de opinii privitor la procedura de evacuare a deşeurilor din construcţii, care adesea sunt aruncate de chişinăueni în containerele din preajma blocurilor de locuit.  În conformitate cu reglementările existente deşeurile din materialele de construcţie trebuie transportate la Fabrica de cărămidă. Pentru aceasta e nevoie ca locuitorii capitalei să apeleze în mod individual Regia „Autosalubritate".

            Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a revenit la tema parcărilor neautorizate, care blochează accesul autospecialelor la locurile de stocare a deşeurilor. Edilul capitalei a atras atenţia şi asupra necesităţii salubrizării la nivel a localităţilor din componenţa mun. Chişinău.  

 

                 Direcţia Relaţii Publice a                     30.07.2007                                                                    

                Primăriei mun. Chişinău