Întrevederea Primarului General, Ion Ceban, cu Președintele Județului Ilfov, Hubert Thuma

   1645

Primarul General, Ion Ceban, care se află zilele acestea într-o vizită de lucru în România, a avut o întrevedere cu Președintele Județului Ilfov, Hubert Thuma.

Cei doi oficiali au semnat Acordul de colaborare între municipiul Chișinău și județul Ilfov din România.

Documentul prevede promovarea schimbului de bune practici și experiențe, în vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică și socială, în beneficiul ambelor unități administrativ-teritoriale.

Primarul General a declarat că APL Chișinău este deschis pentru a dezvolta o cooperare durabilă între departamentele specializate și instituțiile subordonate autorităților locale, agenți economici, sectorul asociativ, locuitorii din județul Ilfov și municipiul Chișinău.

„Vom dezvolta colaborarea economică reciproc avantajoasă, creând condiții favorabile pentru dezvoltarea investițiilor. De asemenea, vom organiza diferite expoziții și târguri, atât în România cât și în Republica Moldova", a specificat edilul.

În context, Ion Ceban a mulțumit Președintelui județului Ilfov, Hubert Thuma, pentru deschiderea spre colaborarea cu municipiul Chișinău, în beneficiul ambelor părți.

Grație Acordului de colaborare între municipiul Chișinău și județul Ilfov, urmează diverse proiecte privind schimburi de experiență și informații în domeniul dezvoltării locale, organizarea activităților comune cu caracter educativ, social, cultural și sportiv, schimburi inter-instituționale în domeniile: protecția mediului, învățământ, transport și sănătate publică. În perioada următoare, cele două autorități publice locale vor întocmi o agendă de lucru comună.