Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În capitală s-a desfășurat o amplă acțiune de plantare a arborilor

   1471

Primăria Chișinău informează că sâmbătă, în sectoarele capitalei, serviciile municipale specializate și preturile de sector au desfășurat acțiuni de plantare a arborilor.

La acțiune au participat circa 800 persoane: angajați ai municipalității, cetățeni, voluntari, elevi și reprezentanți ai sectorului asociativ, care au plantat peste 11 mii de arbori și arbuști.

Astfel, preturile de sector au pus la dispoziție participanților materialul săditor, hârlețe, găleți și apă în cele peste 30 de locații unde au fost plantați arborii.

Primarul General, Ion Ceban, a participat în cadrul acțiunilor de plantare a arborilor din capitală, în perimetrul parcării auto, de pe strada Ghidighici, care este amenajată pentru vizitatorii Parcului „La Izvor", sectorul Buiucani. De asemenea, edilul capitalei a sădit puieți și pe aleea din Parcul „Dendrariu", care semnifică cele 49 de orașe ale lumii, în care există câte o stradă ce poartă numele de Chișinău.

În context, edilul capitalei a mulțumit tuturor celor care s-au alăturat acestei ample acțiuni de înverzire, desfășurate anual de către Primăria Chișinău. „Doar prin asemenea acțiuni, cu participarea comunității vom putea îmbunătăți calitatea mediului. Accentul trebuie pus nu doar pe plantare, dar și să continuăm să protejăm ceea ce avem la moment", a menționat Ion Ceban.

E de menționat că, în cadrul în campaniei de înverzire enunțate, în capitală urmează a fi plantați cca 22 mii de arbori și arbuști de următoarele specii: paltin, salcâm, tei, stejar, frasin, salcie, catalpa, mesteacăn, spirea și buxus.

Anul trecut, în Chișinău au fost plantați peste 65 de mii de arbori.