Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Mesajul Primarului General, Ion Ceban, cu prilejul Zilei Funcționarului Public

   1880

Astăzi este marcată Ziua Funcționarului Public! Cu acest prilej, adresez felicitări tuturor angajaților din cadrul Primăriei și a subdiviziunilor structurale municipale, care își desfășoară activitatea în serviciul public, întru dezvoltarea comunităților.

De munca dumneavoastră, dragi funcționari, depinde dezvoltarea satelor, a orașelor și a țării.

Vă doresc multă sănătate, perseverență și realizări în toate domeniile vieții.

Știu ca funcționarii își doresc o mai bună apreciere a activității lor, inclusiv la capitolul salarizare, având în vedere munca enormă pe care o depun zi de zi. Pentru că pe umerii Dumneavoastră sunt grijile și nevoile oamenilor.

Iată de ce, în acest context voi veni cu o propunere către Consiliul Municipal Chișinău, de a acorda premii tuturor funcționarilor publici, cu prilejul zilei profesionale. De asemenea, vom oferi și diplome din partea Primăriei.

Oamenii muncesc cu sârguință și dedicație, iar activitatea lor trebuie apreciată și remunerată pe potrivă. Însă, în condițiile când salarizarea funcționarilor publici din cadrul Primăriei și a subdiviziunilor structurale nu depinde de municipalitate, ne străduim prin alte metode să motivăm și sa susținem angajații noștri.

Cu respect,

Ion CEBAN,

Primar General al municipiului Chișinău