Primarul General, Ion Ceban, a participat la conferința științifico-practică consacrată domeniul protecției sociale și familiei

   2794

Primarul general, Ion Ceban, a participat astăzi la deschiderea conferinței științifico-practice internaționale „Consolidarea familiei - premiză fundamentală a promovării drepturilor copilului", ediția I. Evenimentul este organizat de APL Chișinău și este consacrat problemelor, realizărilor și perspectivelor de dezvoltare în domeniul protecției sociale a familiei și copilului, diseminării noilor tehnologii și bunelor practici.

În alocuțiunea sa de la deschiderea conferinței, edilul capitalei a menționat despre necesitatea conjugării eforturilor autorităților, în vederea creării condițiilor bune de viață în Chișinău, pentru ca cetățenii, în special tinerii, să decidă să rămână acasă, să-și poată susține familia, fără a căuta alternative mai bune în străinătate.

 „Aș vrea să avem un pachet de suport pentru familiile din municipiul Chișinău, care să includă toate aspectele unde autoritățile au competențe (de la copii până la maturi, vârstnici solitari, familii numeroase etc. Acest lucru este posibil atât prin prisma ocrotirii sănătății, cât și prin cea a strategiilor adoptate la nivel de municipiu pe tot blocul social. Noi, trebuie să facem tot posibilul ca lucrurile să se întâmple aici și acum: de la grădiniță, școală, servicii sociale, susținerea păturilor vulnerabile", a mai menționat Ion Ceban.

În context, șeful interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, Sergiu Oceretnîi, a declarat că evenimentul este organizat în contextul marcării Zilei Internaționale a Familiei, care în acest an poartă genericul „Familiile și noile tehnologii", reprezentând acea platformă de comunicare dintre mediul academic, societatea civilă și specialiștii în domeniul familiei și protecției drepturilor copilului, vizavi de provocările cu care se confruntă comunitatea la capitolul enunțat (migrația, pandemia, nesiguranța economică și socială etc.). 

La finalul forumului, vor fi enunțate recomandări și soluții din partea participanților la Conferință, care vor fi utile pentru elaborarea politicilor de profil, atât la nivel local, cât și național.

Conferința internațională este desfășurată în parteneriat cu Reprezentanța UNICEF Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălți, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă", Colegiul „Alexei Mateevici" din Chișinău etc.