Lucrările de amenajare a aleii artiștilor de creație din centrul capitalei sunt la etapa de finalizare

   3599

Primarul General, Ion Ceban, a inspectat lucrările de amenajare a „Aleii artiștilor de creație, expoziție cu vânzare" din Parcul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului". Obiectivul care va deveni în curând un nou punct de atracție turistică din capitală, urmează a fi dat în exploatare în luna mai, a.c.  

Edilul capitalei a fost însoțit de reprezentanţii Agenției Turce pentru Cooperare Internațională (TICA), care contribuie financiar la realizarea proiectului.

Lucrările de amenajare a aleii se află la etapa de finalizare, iar în prezent de către serviciile municipale se reabilitează spațiile verzi din preajmă.

În cadrul inspecției, Ion Ceban a reiterat că prin acest proiect municipalitatea și-a propus crearea condițiilor decente pentru persoanele care comercializau anterior tablouri în scuarul ,,Mihai Eminescu", recent renovat, precum și amenajarea unei zone pentru atracția oaspeților capitalei.

Astfel, proiectul de amenajare a „Aleii artiștilor de creație, expoziție cu  vânzare” prevede instalarea a 20 de platforme din beton, ce vor servi drept suport pentru expoziția și comercializarea lucrărilor. Standurile sunt dotate cu sistem de încălzire, mobilier (scaune) și iluminat nocturn decorativ. De asemenea, în zona aleii a fost montat pavaj nou.

E de menționat că pentru amenajarea zonei au fost utilizate surse financiare oferite de către (TICA) - 80 mii USD, precum și 700 mii lei alocați din bugetul municipal.