Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Lansarea etapei II a proiectului-pilot privind taxarea electronică în transportul public municipal (VIDEO)

   2650

Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi a fost lansată etapa a doua a proiectului–pilot de tichetare electronică în transportul public, care permite cetățenilor să achite călătoria fără numerar.

În cadrul celei de-a doua etape, cu suportul companiei Visa și BC Victoribank, sunt testate două tipuri de tehnologii privind plățile electronice.

Astfel, terminalele mobile ale taxatorilor din troleibuze și autobuze acceptă achitările cu un card de plată contactless al oricărei bănci din lume, ale diferitor sisteme de plăți, cu smartphone-ul sau alt dispozitiv dotat cu tehnologia contactless.

De asemenea, este testată și tehnologia Tap to Phone, care permite taxatorului din unitatea de transport public să utilizeze smartphone-ul din dotare pe post de terminal, oferind posibilitatea călătorilor să achite rapid și sigur plata pentru călătorie cu cardul, telefonul, smartwatch, brățara fitness sau alt dispozitiv.

Prezent la evenimentul desfășurat în cadrul Parcului nr.1 de troleibuze, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că inițierea acestui proiect reprezintă un prim pas pentru dezvoltarea transportului public din capitală prin oferirea unor servicii de calitate cetățenilor, iar cu suportul partenerilor și a tehnologiilor implementate de Visa această inițiativă poate fi implementată ulterior în cadrul regiilor de transport public municipal.

La rândul său, Sergiu Stoianov, manager de dezvoltare Visa pentru R. Moldova, a precizat că utilizarea tehnologiilor inteligente în transport este o tendință la nivel global, iar acest lucru urmează a fi utilizat pe deplin în transportul public din Chișinău pentru a oferi confort călătorilor. 

În cadrul celei de-a doua etape 57 unități de transport public de pe rutele de 
troleibuze: nr. 10 și 32 și rutele de autobuze nr. 9, 19, 26 și 33 vor fi echipate cu validatoare mobile pentru acceptarea plăţilor fără numerar.  

E de menționat că, la 16 martie, curent, a fost lansată prima etapă a proiectului - pilot privind sistemul de taxare electronică în transportul public municipal (40 troleibuze și 10 autobuze), în parteneriat cu MasterCard, cu care municipalitatea la fel a semnat un memorandum de colaborare.