Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În cadrul IMSP SCM „Sfânta Treime” va fi deschisă o nouă secție de terapie intensivă

   1890

Primăria municipiului Chișinău informează că la IMSP SCM „Sfânta Treime" va fi instituită o nouă secție de terapie intensivă, cu o capacitate de 14 locuri. În prezent, în spațiul prevăzut sunt desfășurate lucrări de reparație capitală, pentru care au fost alocați cca 6 milioane de lei din sursele bugetului municipal.

Primarul General, Ion Ceban, împreună cu șeful-adjunct al Direcției generale asistență socială și sănătate, Boris Gâlcă, a inspectat secția aflată în reparație, pentru a se asigura că lucrările se desfășoară calitativ și în termenele prevăzute.  

Necesitatea creării acestei unităţi pentru sistemul medical municipal, a apărut odată cu debutul pandemiei COVID-19, când instituţia medicală, pe lângă serviciile înalt calificate pe care le acordă pacienţilor pe diferite profiluri, mai tratează şi 250 de pacienţi cu coronavirus.

Edilul capitalei a menționat că în secția nouă de terapie intensivă va fi asigurată cu toate conexiunile și standardele necesare pentru profilul respectiv: oxigen, ventilare, vacuum etc. „Aici trebuie să avem toate condițiile necesare pentru a putea salva viețile oamenilor, fie în situație de pandemie, care o avem acum, fie în perioada obișnuită", a spus Ion Ceban.

La rândul său, directorul SCM „Sfânta Treime", Oleg Crudu, a informat că până la intrarea în pandemie, spitalul dispunea de 18 locuri de terapie intensivă. Acum sunt 54 de paturi, inclusiv o parte din aceste sunt în spații adaptate.

„Secția nouă prevede și dotarea cu utilaj medical, astfel că pe parcursul anului 2020, cu susținerea municipalității, a Ministerului Sănătății și a partenerilor noștri, marea majoritate a utilajului se află pe teritoriul spitalului și chiar funcționează", a precizat Oleg Crudu.

Pentru echipamentul şi dispozitivele medicale (monitoare, ventilatoare, maşini de anestezie, paturi multifuncţionale etc.), dintre care o parte a fost deja achiziționat, au fost alocate surse financiare din partea Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi a partenerilor externi, în valoare de peste 10 milioane lei.

Lucrările de reparație capitală a noii secții de terapie intensivă a SCM „Sfânta Treime" au început în decembrie 2020 și vor dura până în luna aprilie, a.c.