Suburbiile participă în cadrul procesului de elaborare a Strategiei social-economice de dezvoltare a municipiului Chișinău

   2831

Primăria municipiului Chișinău informează că autoritățile locale și cetățenii din Budești, Tohatin, Cruzești și Colonița, au participat miercuri la o ședință de lucru cu specialiștii din Federația Rusă, antrenați în procesul de elaborare a Strategiei social-economice de dezvoltare a municipiului Chișinău, parte a Planului de amenajare a teritoriului.

Astfel, experții ruși, au reușit să cunoască care sunt necesitățile oamenilor din cele patru localități suburbane, prin inițierea discuțiilor ce se referă la activitățile privind funcționarea și accesibilitatea infrastructurii localităților în beneficiul și comoditatea cetățeanului de rând. De asemenea, în cadrul dezbaterilor au fost analizate aspecte precum: facilitarea conexiunii rapide între localități, regândirea și construirea drumurilor principale, modificarea traseelor destinate transportului public, etc.

În context, Primarul General, Ion Ceban, a îndemnat reprezentanții suburbiilor să participe activ la discuții pentru ca în final Primăria să obțină un document real, în interesul municipiului, ca să fie acceptat de locuitori. „Această etapă de lucru presupune un proces participativ larg, cu antrenarea pentru discuții și consultări a actorilor din diferite sfere de activitate: economică, socială, comunitatea științifică, experți, sectorul asociativ, dar și cetățenii din capitală și din suburbii", a menționat edilul capitalei.

Planul de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău este un document strategic ce va stabili viziunea și prioritățile de dezvoltare a capitalei pe o perioadă mai mare de timp.

Amintim că activitățile destinate elaborării Planului a început în luna iunie 2020, iar procesul prevede o documentare amplă asupra situației de fapt. Prima etapă a fost definitivată și constă în studii de fundamentare.

Echipa de specialiști din Federația Rusă se va afla la Chișinău în perioada: 1-8 februarie 2021 și va avea pe agenda de lucru mai multe sesiuni de interviuri cu experți din diferite domenii, în scopul elaborării propunerilor de proiect, în cadrul celei de-a doua etapă de lucru asupra Planului de amenajare a teritoriului.