Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Colectarea centralizată a brazilor utilizați de sărbători

   2793

Primăria municipiului Chișinău informează că molizii care au fost utilizați de cetățeni în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou vor fi colectați centralizat, în perioada: 11-25 ianuarie, a.c., pentru a fi reciclați. 

Astfel, locuitorii capitalei sunt chemați să depoziteze separat brazii uscați, în preajma platourilor de colectare a deșeurilor menajere, urmând ca serviciile specializate din cadrul Primăriei să-i transporte pentru reciclare, la o platformă din str. Lunca Bâcului, 24.

Totodată, agenții economici, organizațiile și instituțiile de pe teritoriul orașului Chișinău sunt îndemnați să transporte în mod separat molizii utilizați de către aceștia în cadrul sărbătorilor de iarnă, pe adresa sus-menționată. 

Deșeurile vegetale urmează a fi tocate și utilizate de către Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, în calitate de îngrășământ organic pentru plante.