Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Instalarea obiectivelor inteligente de semafor pe str. Albișoara

   2121

Primăria municipiului Chișinău informează că pe strada Albișoara aflată în stadiul de finalizare a lucrărilor de renovare, sunt instalate obiective inteligente de semafor. Noile dispozitive de fluidizare a traficului rutier sunt montate în locul celor vechi, la 5 intersecții de pe artera reabilitată.  

Decizia de a monta obiectivele de semafor, pe una din cele mai intens circulate străzi ale capitalei, a fost luată pentru a spori securitatea participanților în trafic, prin reducerea ambuteiajelor și fluidizarea circulației rutiere.

Semafoarele sunt de tip LED, direcționate prin GSM și dotate cu senzori pentru colectarea informațiilor ce va asigura dirijarea adaptivă a transportului în zonă pe durata a 24 ore.

Până în prezent, au fost modernizate obiectivele de semafor de pe str. Albişoara intersecţie str. Al. Puşkin şi la intersecție cu str. V. Alecsandri. De asemenea, urmează a fi montate noi dispozitive de fluidizare a traficului rutier pe strada Albișoara la intersecţia cu străzile P. Rareş, str. Feredeului şi str. Ismail.

Menționăm că obiective similare de semafor au fost instalate anterior în câteva intersecții aglomerate din capitală.