Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Cetățenii municipiului Chișinău sunt îndemnați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță pentru prevenirea infecției COVID-19

   1627

Primăria Chișinău informează că numărul de pacienți vindecați de COVID-19 în municipiu, pe parcursul săptămânii trecute, a depășit numărul celor infectați, iar ca rezultat a scăzut și numărul de cazuri active cu coronavirus. Cu toate acestea, în capitală se menține starea de Cod Roșu în sănătate publică.

Astfel, mesajul autorităților municipale către cetățeni este de a respecta în continuare măsurile de siguranță pentru prevenirea infecției COVID-19: purtarea măștii de protecție, inclusiv în spații deschise, după caz; distanțarea socială; igiena mâinilor: deplasarea în siguranță, frecventarea locurilor publice în siguranță. Subiectul evoluției situației pandemice prin coronavirus a fost discutat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Boris Gîlcă, șef-adjunct al Direcției generale asistență socială și sănătate a informat că la data de 15 noiembrie 2020, în spitalele din capitală erau internați 875 de pacienți cu coronavirus. Totodată, se atestă o creștere a numărului de bolnavi în stare gravă și foarte gravă. Respectiv, toate paturile de terapie intensivă sunt ocupate.

Cu toate aceste, serviciul municipal de sănătate face față fluxului mare de internări prin identificarea de spații suplimentare. „Avem rezerve. Inclusiv cele 200 de paturi la Centrul „COVID-19" de la MOLDEXPO, care vor fi activate la prima necesitate", a precizat Boris Gîlcă.

În context, e de menționat că spitalele din Chișinău sunt asigurate cu toate cele necesare pentru tratarea pacienților cu COVID: medicamente, mijloace de protecție și consumabile.

În caz de înrăutățire a stării de sănătate, cetățenii sunt chemați să contacteze serviciul de urgență „112".