Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Evoluția lucrărilor privind curățarea albiei râului Bâc

   2007

Primăria municipiului Chișinău informează că în prezent lucrările de curățare a albiei râului Bâc se desfășoară pe tronsonul doi: str. Petru Rareș - str. Mihai Viteazul, unde s-a intervenit deja pe o lungime de cca 330 metri. Pe porțiunea de la str. Petru Rareș până la str. Feredeului (unde albia râului este betonată), lucrările au fost finalizate.

Autoritățile municipale monitorizează periodic evoluția lucrărilor de curățare a albiei râului Bâc, iar Tudor Gîrbu, consilier al primarului general,  a prezentat luni un raport, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Potrivit consilierului primarului general, intervențiile curente sunt mai complicate, din cauza cantității sporite de nămol, însă lucrările avansează, pentru a finaliza proiectul în termenii stabiliți. „Ne întrunim zilnic dimineața, la ora 07:00 și evaluăm situația pe teren împreună cu antreprenorul. Discutăm, facem obiecții, propuneri și mergem conform graficului", a precizat Tudor Gîrbu.  

Pe teren lucrează zilnic echipe cu 4 excavatoare, un buldozer și 6 camioane care asigură transportarea nămolului în cariera amenajată din str. Ghidighici. 

În paralel cu excavarea, pe albia râului Bâc sunt desfășurate și lucrări de curățare a vegetației lemnoase, pentru a spori viteza de scurgere a apei. La necesitate, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" va antrena suplimentar muncitori și tehnică specializată.

Termenul - limită de finalizarea a lucrărilor de curățare a albiei râului Bâc este data de 10 septembrie 2020. Costul proiectului este de cca 3,5 milioane de lei, surse prevăzute în bugetul municipal pentru anul 2020.