Precizări referitor la intervenția echipei de la Î.M. „Spații verzi", pentru administrarea de îngrășăminte plantelor, în condiții de ploaie

   1818

Primăria municipiului Chișinău vine cu precizări, ca urmare a apariției pe rețelele de socializare a imaginilor privind intervenția unei echipe de întreținere a spațiilor verzi, pe vreme de ploaie.

Muncitorii de la Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" au administrat îngrășăminte solubilie la plantele slăbite, cu o decorativitate redusă, în zonele de florarii de pe bd. Dacia, ca urmare a perioadei de secetă.

Amestecul administrat conține: Azot (N), Fosfor (P), Potasiu (Ka) și microelemente în soluție de 4 kg per 4000 L apă, având drept efect remedierea plantelor, sporirea înfloririi și creșterea rezistenței la condiții de secetă.

Totodată, precizăm că pentru administrarea respectivei soluții pentru plante, condițiile de ploaie nu reprezintă un impiediment.