Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Memorandum de înţelegere între Primăria municipiului Chişinău şi Camera de Comerț și Industrie din Budapesta

   2164

Primăria municipiului Chişinău și Camera de Comerţ şi Industrie din Budapesta au încheiat astăzi un Memorandum de Înţelegere privind consolidarea relaţiilor de afaceri şi dezvoltarea cooperării reciproce.

Scopul parteneriatului este fortificarea relaţiilor de afaceri între Chișinău şi Budapesta, care pot îmbunătăţi punerea în aplicare a obiectivelor economice reciproce.

Astfel, Primăria Chişinău va organiza în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie din Budapesta diverse activități: târguri, expoziţii, conferinţe şi seminare. Totodată, părțile vor iniția proiecte de infrastructură, programe de asistenţă în domeniul medical, economic, de comerţ şi cercetare.

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a menţionat că membrii Camerei de Comerț din Budapesta sunt companii cu renume la nivel internațional, din domeniul juridic, imobiliar, turism, transport aerian, infrastructură, bănci/finanțe şi IT, iar experienţa acestora ar putea fi utilă pentru municipiul Chişinău.

,,Ungaria are un potenţial industrial înalt, de aceea noi vom putea consulta experţi şi ingineri calificaţi din diferite domenii. O astfel de cooperare va permite atragerea investitorilor maghiari pentru proiecte cum ar fi: iluminatul stradal, modernizarea infrastructurii rețelei de apeduct și canalizare, a stațiilor de epurare a apelor reziduale, precum și cooperarea cu Danube Region Intelligent Water Industry Cluster. Ne bucurăm că avem posibilitatea să colaborăm şi să facem schimb de experienţă cu diferite ţări. Vrem să preluăm de la oraşele dezvoltate cele mai bune practici, pentru a le putea implementa în municipiul Chişinău", a menţionat edilul capitalei.

La rândul său, Miklos Bornemisza, vicepreşedintele Cabinetului Internaţional din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie din Budapesta, a ținut să remarce că băncile maghiare sunt gata să ofere finanţare în condiţii avantajoase pentru realizarea și finanțarea mai multor proiecte comune la Chişinău.

E de menționat că în Republica Moldova activează circa 50 de companii cu capital maghiar.