Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Copiii propun autorităților municipale idei de amenajare a parcurilor

   2116

Viceprimarii municipiului Chișinău, Angela Cutasevici și Victor Chironda au primit vineri la Primărie un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Ion Creangă", însoțiți de învățătoarea lor. Subiectul discuției s-a axat pe aspectul și dotarea parcurilor din oraș, pentru ca aceste spații să fie mai atractive pentru oamenii de toate vârstele. Iniţiativa copiilor se înscrie într-un concurs de robotică.

Elevii au informat reprezentanții municipalității despre anumite inițiative de ale lor: și-au propus să motiveze semenii să renunțe pentru câteva ore pe zi la gadget-uri în favoarea activităților sănătoase: plimbări în parcuri, jocuri, practicarea sportului etc.

Anterior vizitei la Primărie, micii voluntari au realizat un sondaj printre colegi, despre cum și-ar dori copiii să vadă spațiile de agrement din Chișinău. În opinia lor, un parc ideal ar trebui să dispună de tobogane acvatice, Lego land-uri, teatru în aer liber, teren de fotbal, carusele, spaţii de distracţii adaptate pentru persoanele cu mobilitate redusă, drumuri pentru pietoni şi ciclişti etc. Totodată, parcurile sunt dotate cu grupuri sanitare, magazine eco, indicatoare etc. Elevii au realizat şi un business plan, cu toate cheltuielile posibile, sugerând în care parcuri din oraş ar putea fi aplicate ideile lor.

Viceprimarul Angela Cutasevici i-a felicitat pe micii voluntari pentru iniţiativă, dorindu-le succes la concurs și i-a încurajat să mai vină cu astfel de iniţiative, pentru a face oraşul nostru mai atractiv şi mai prietenos pentru cetățenii săi.

La rândul său, Viceprimarul Victor Chironda a apreciat ideile tinerilor și le-a vorbit, în context, despre câteva iniţiative ale Primăriei, în scopul amenajării parcurilor mari din Chişinău. Viceprimarul i-a asigurat că va ţine cont de propunerile lor.