Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Administrația capitalei - alături de copiii cu necesități speciale

   1895

Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dezabilități, reprezentanții administrației publice locale Chișinău au fost în vizită la copiii din serviciile sociale/centrele comunitare din capitală, care s-au întrunit la Centrul comunitar „Convorbitorul". Aici s-a desfășurat un master class (artă decorativă, ceramică, muzică și dans), în contextul Campaniei de sensibilizare și promovare a abilităților copiilor cu necesități speciale. Evenimentul a avut loc în parteneriat cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Beneficiarii Centrului, alături de viceprimarul de ramură pe probleme sociale, Angela Cutasevici, șeful interimar al DMPDC, Lucia Caciuc și de pedagogi, au desenat și au modelat obiecte din lut, cu tematică de Crăciun și Anul Nou. Copiii au cântat, au dansat și s-au bucurat de atmosfera caldă, care prevestește apropierea sărbătorilor de iarnă.

Viceprimarul Angela Cutasevici a reiterat importanța zilei de 3 decembrie, pentru copiii cu necesități speciale și pentru întreaga comunitate, care trebuie să conștientizeze că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, prin ajustarea serviciilor educaționale conform necesităților celor mici. „Una din prerogativele de bază ale municipalității rămâne în continuare asigurarea unui mediu educațional favorabil copiilor cu dezabilități și integrarea socială a acestora", a menționat viceprimarul de ramură.

Campania de sensibilizare și promovare a abilităților copiilor cu dezabilități a fost inițiată de Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului (DMPDC), în contextul marcării Zilei Internaționale a Copiilor cu Dezabilități.

E de menționat că în municipiul Chișinău, în instituțiile de învățământ de tip general, în prezent, studiază 1132 de copii cu cerințe educaționale speciale, inclusiv 327 care dețin grad de dezabilitate. Totodată, în anul de studii 2019-2020, 472 de copii cu necesități speciale au fost școlarizați în 4 instituții educaționale auxiliare (CPPC „Orfeu", Școala auxiliară nr. 7, Școala auxiliară nr. 6 și Școala auxiliară-internat nr. 5), precum și în alte 2 instituții de învățământ special (Școala specială pentru copii hipoacuzici și surditate tardivă și  Liceul Tehnologic pentru copii cu vederea slabă).

De asemenea, la evidenţa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului sunt 848 familii, care educă 1089 de copii cu dezabilităţi.