Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Evoluția lucrărilor privind reabilitarea zonei pietonale din centrul istoric al orașului, în perimetrul a 4 străzi

   2369

Primăria municipiului Chişinău informează că lucrările privind reabilitarea zonei pietonale din centrul istoric al capitalei, în perimetrul străzilor: Maria Cebotari - str. Alexei Șciusev - str. Sfatul Țării - str. Mihail Kogălniceanu, sunt realizate în volum de 70% din necesar.

Până în prezent a fost acoperită cu pavaj o suprafață de 2270m² de trotuare. Lucrările de acest gen continuă, urmând a mai fi pavați 450m² de suprafață. De asemenea, au fost instalați 457 m liniari de bordură mare, (din necesarul de 800m) și 520 m liniari de bordură mică, (din totalul de 690 m liniari).

Precizăm că pe perimetrul străzilor M. Kogălniceanu, Sfatul Țării și A. Șciusev, amenajarea rețelei electrice a fost finalizată, urmând montarea pilonilor de iluminat decorativ nocturn. În același timp, pe tronsonul str. M. Cebotari, sunt executate lucrări la fundație, precum și de instalare a cablurilor electrice subterane.

Conform proiectului privind reabilitarea zonei pietonale din centrul istoric al capitalei, în perimetrul străzilor: Maria Cebotari - str. Alexei Șciusev - str. Sfatul Țării - str. Mihail Kogălniceanu, circa 2800 m² de trotuare vor fi amenajate în pavaj cu suprafața de granit, iar pe întreg perimetrul vor fi instalați 39 de piloni pentru iluminarea zonei pietonale. Totodată, fațada Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din str. Mihail Kogălniceanu 82, urmează a fi iluminată decorativ (cu 64 de corpuri de iluminat).

Reconstrucția zonei pietonale a cartierului este prevăzută pentru o perioadă de 3 luni, urmând a fi finalizată pe parcursul lunii septembrie, a.c.

Costul lucrărilor, în urma desfășurării licitației, este de circa 3 milioane de lei, surse prevăzute în bugetului municipal pentru anul 2019.