Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Executarea lucrărilor de reparație în școlile și grădinițele din capitală

   2420

Primăria municipiului Chişinău informează că în perioada de vară, în instituțiile de învățământ preuniversitar din capitală, precum și în cele de educație timpurie sunt organizate lucrări de reparație curentă sau capitală a edificiilor acestora.

Astfel, în 252 de instituții din domeniul educației sunt organizate reparații capitale, în valoare totală de 66,7 milioane de lei. Un raport în acest sens a fost prezentat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către Valeriu Mârza, șef-adjunct al Direcției generale educație, cultură, tineret și sport.

Lucrările desfășurate în școli și grădinițe vizează reabilitarea acoperișurilor și a blocurilor sanitare, a rețelelor inginerești, precum și alte tipuri de intervenții (cantine, săli de festivități, sportive, grupe de grădiniță, spălătorii, coridoare, fațadă, geamuri etc.). Lucrările planificate vizavi de reparații capitale sunt deja executate în proporție de la 54 la 83%.

Potrivit Direcției generale educație, către nou an de studii 2019-2020 vor fi asigurate condiții optime de pregătire a instituțiilor, pentru toate unitățile școlare sau preșcolare, conform Programului aprobat. Totuși, în cazul când anumite categorii de lucrări nu vor fi încheiate în termenele stabilite, acestea nu vor afecta procesul educațional.

În prezent, în toate instituțiile de educație sunt organizate reparații curente, care vor fi încheiate către data de 25 august 2019.

De asemenea, e de menționat că pe parcursul anului curent vor fi deschide 64 de grupe de grădiniță, cu o capacitate de 1920 de locuri disponibile. Dintre acestea, 50 de grupe (1500 locuri) reprezintă instituții de educație timpurie noi, iar alte 14 grupe (420 de locuri) vor fi deschise în grădinițe care activează.

La rândul său, Primarul General interimar, Ruslan Codreanu, a ținut să atenționeze asupra calității lucrărilor executate și a respectării termenelor pentru proiectele aflate în derulare, în condițiile când copiii sunt prioritatea numărul 1 pentru actuala conducere a Primăriei.  

În context, e de menționat că la finele lunii august, o comisie din cadrul municipalității va verifica gradul de pregătire a instituțiilor din domeniul educației către noul an de studii 2019-2020.