Startul lucrărilor de reparație capitală a grădiniței nr. 79, sectorul Botanica

   2656

Primăria municipiului Chişinău informează că vineri, 24 mai, a. c., a fost dat startul lucrărilor de reparație capitală a Instituției de Educație Timpurie (IET) nr. 79 din str. N. Zelinski, 28/7. Costul lucrărilor, în urma desfășurării licitației, este de 5,6 milioane de lei. Redeschiderea instituției preșcolare este prevăzută pentru 15 septembrie, a. c., unde vor activa 6 grupe de copii, inclusiv de creșă.

Primarul general interimar a inspectat astăzi șantierul, pentru a se asigura de buna desfășurare a proiectului de renovare a grădiniței. Ruslan Codreanu a spus că la solicitarea Primăriei, a fost făcută expertiza tehnică a clădirii, care a arătat că aceasta mai poate fi utilizată. În consecință, municipalitatea a prevăzut bani în buget pentru valorificarea imobilului și respectiv, redeschiderea instituției. Edilul-șef a ținut să precizeze că teritoriul IET a fost delăsat special mai multă vreme, pentru ca ulterior aici să fie edificat un bloc nou de locuințe, mai ales că imobile de acest fel mai există în vecinătate.

Lucrările de reabilitare a clădirii constau în reparația capitală a acoperișului, consolidarea pereților, schimbarea tâmplăriei și a rețelelor inginerești, reparația bucătăriei și a grupurilor sanitare, conectarea la utilități, amenajarea pavilioanelor și a teritoriului grădiniței nr. 79. Acesta este cea de-a 4-a IET din capitală care urmează a fi redeschisă în acest an după renovare și va avea o capacitate de 120 de locuri.

Fosta grădiniță a fost deschisă în 1964 și a activat până în 1990, când imobilul a fost transmis în folosință unui liceu cu studiere în limba rusă. Din anul 2007, clădirea a stat în paragină, iar acum administrația publică locală Chișinău a decis redeschiderea IET, pentru a asigura cu locuri în grădiniță copiii locatarilor din preajmă.