Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chișinău a marcat Ziua mondială de conștientizare a autismului

   2129

Primăria municipiului Chişinău a marcat marți, 2 aprilie, Ziua mondială de conștientizare a autismului. În acest sens, Direcția municipală pentru protecția copilul a organizat un flashmob de sensibilizare a opiniei publice privind situația copiilor diagnosticați cu respectiva problemă medicală, în Scuarul monumentului domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Astfel, organizatorii au dorit să atragă atenția asupra eforturilor la nivel local de promovare a unei bunei înțelegeri a autismului, precum și de a spori gradul de conștientizare a comunității privind nevoile sociale ale persoanelor autiste și ale familiilor lor.

În cadrul acestor acțiuni, Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a primit în vizită la Primărie, un grup de copii și părinții acestora, pentru a discuta despre problemele lor și de a-i asigura de sprijinul municipalității, în oferirea asistenței necesare și în continuare. „Vom depune eforturi pentru a schimba percepția generală în societate, precum că acești copii sunt diferiți de ceilalți. Ei trebuie să se bucure de aceleași drepturi ca toți ceilalți, atunci când frecventează o grădiniță sau școală obișnuită, merg la teatru sau la cinema", a declarat edilul-șef al capitalei.   

Ruslan Codreanu a ținut precizeze că în perioada următoare, la Chișinău va fi lansat un nou serviciu de asistență pentru copiii cu autism. În acest sens, a fost identificat un sediu, ce urmează a amenajat și dotat pentru necesități de profil.

Menționăm că circa 150 de copii din capitală beneficiază de asistență necesară prin intermediul serviciilor prestate de Centrul de zi pentru copii cu autism, Centrul de zi „Atenție" și Centrul de zi și activități „Start".