Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Suspendarea traficului rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt

   1771

Primăria municipiului Chişinău informează că în zilele de sâmbătă şi duminică, 8 şi 9 septembrie a.c., va fi sistată circulaţia rutieră pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Al. Puşkin - Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, în legătură cu desfăşurarea în Piaţa Marii Adunări Naţionale a Festivalului „MustFest - 2018", eveniment organizat de Combinatul de Vinuri „Cricova" S.A. 

În context, în perioada de referință, circulaţia transportului public va fi organizată după cum urmează. 

Troleibuze:
• ruta nr. 30 - va circula de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Al. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; 
• rutele nr. 4, nr. 5, nr. 8, nr. 22 și nr. 28 - vor fi redirecționate pe str. București, în ambele direcții.

Autobuze:
• ruta nr. 5 - va circula de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe str. 31 August 1989, str. Al. Pușkin și în continuare pe traseul stabilit.
• rutele nr. 9, nr. 11, nr. 17, nr. 46 și nr. 122 - vor fi redirecționate pe str. București, în ambele direcții.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară. Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de executarea lucrărilor.