Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Situaţia în Chişinău, ca urmare a condiţiilor meteo

   1760

Primăria municipiului Chişinău informează despre situaţia în oraş, la ora 14.00, ca urmare a condiţiilor meteo.

Pe parcursul zilei, 23 de utilaje ale Regiei „Exdrupo" sunt antrenate la curăţarea străzilor şi împrăştie material antiderapant. Se acţionează pe străzile principale, pe arterele pe care circulă transportul public şi pe căile de acces către suburbii.

De asemenea, Regia locativ-comunală intervine cu 40 de autospeciale şi 400 de muncitori la curăţarea trotuarelor, a staţiilor de aşteptare a transportului public şi teritoriile adiacente blocurilor de locuinţă.

Pe tot parcursul zilei, primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, se află în teren şi coordonează lucrările de deszăpezire din oraş. Până la această oră, edilul-şef al capitalei s-a deplasat în sectoarele Botanica, în Centru, în zona Gării Feroviare din Chişinău, precum şi în sectorul Râşcani, pe bd. Moscova.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.