Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Şedinţa comisiei municipale pentru situaţii excepţionale

   1904

Ca urmare a condiţiilor meteo din ultimele ore, în dimineaţa zilei s-a convocat şedinţa comisiei municipale pentru situaţii excepţionale.

Membrii comisiei au audiat informaţia privind funcţionarea la zi a serviciilor publice de alimentare cu energie termică, cu apă potabilă, energie electrică şi gaze naturale. De asemenea, a fost raportată situaţia privind modul de activitate a instituţiilor de învăţământ şi a spitalelor, dar şi a Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil, din str. Haltei, 2. Reprezentanţii direcţiilor responsabile au menţionat că toate instituţiile activează în regim normal.

De asemenea, transportul public circulă conform programului corespunzător unei zile de lucru, iar în dimineaţa zilei la linie au fost emise 302 de troleibuze şi 97 de autobuze.

În context, având în vedere posibilele schimbări ale vremii în următoarele ore, membrii comisiei municipale pentru situaţii excepţionale au decis să monitorizeze în continuare situaţia. La necesitate, preturile de sector şi Regia „Exdrupo" vor contracta suplimentar unităţi de transport specializate, pentru a interveni la deszăpezirea şi curăţarea străzilor.

Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare va atenţiona gestionarii fondului locativ, dar şi proprietarii caselor de locuit particulare să prevină îngheţarea reţelelor de apă şi a branşamentelor.  

Ţinem să informăm opinia publică că străzile în pantă, în special este vorba de Ganea, Timiş, Poştei, Vadul lui Vodă, Paris, Podul Înalt, Căuşeni şi stradela Uzinelor, pe timp de ninsoare sunt declarate închise, chiar dacă serviciile de deszăpezire intervin şi în zonele respective.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.